Сăutare: culoarul Transbalcanic
Oleg Țulea a discutat cu Comisarul european pentru energie despre importanța și dezvoltarea interconexiunilor energetice cu UE, prin România
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, a avut astăzi o întrevedere cu Kadri Simson, Comisarul european pentru energie, în cadrul căreia au fost discutate aspectele cooperării…
-
11 Septembrie 2020 08:11
Volumul de gaz transportat prin culoarul Transbalcanic va fi majorat
Volumul de gaz necesar Republicii Moldova pentru acoperirea întregului consum, transportat în regim revers, va fi majorat, astfel încât acesta va constitui circa 15 de milioane de metri cubi pe zi.…
-
14 Decembrie 2019 10:30
Reprezentant Moldovagaz, despre aprovizionarea cu gaze: Vor fi contractate capacitățile disponibile de transport din România și Bulgaria și va fi semnat un acord cu Ucraina
În cazul în care tranzitul de gaze naturale rusești pe teritoriul Ucrainei va fi sistat, aprovizionarea R.Moldova cu gaze se va face în regim revers prin culoarul transbalcanic. Despre aceasta a comunicat,…
-
10 Decembrie 2019 13:15
Când vom avea cale alternativă de import a gazelor (Mold-street)
Întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz anunță că lucrările de reconstrucție la infrastructura gazieră de la Stația de Măsurare Gaze Căușeni, care vor permite asigurarea cu gaze naturale în regim…
-
06 Decembrie 2019 12:50
Care sunt modalitățile de alternativă privind furnizarea gazelor naturale prevăzute în contractul pe care Moldovagaz îl va semna în curând cu Gazprom
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut luni, 11 noiembrie, o întrevedere cu președintele Consiliului de Administrație al companiei S.A. „Moldovagaz”, Vadim Ceban, informează MOLDPRES…
-
12 Noiembrie 2019 09:15
Donald Tusk confirmă sprijinul UE pentru R.Moldova pentru implementarea reformelor
În cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, care se desfășoară în perioada 2-4 iulie, prim-ministrul Maia Sandu a avut miercuri, 3 iulie, o întrevedere cu președintele Consiliului European, Donald Tusk.…
-
03 Iulie 2019 15:15
Anunțul Gazprom, privind tranzitul prin Ucraina, trebuie să grăbească finalizarea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău (EXPERȚI)
Anunțul Gazprom referitor la rezilierea contractelor de livrare și tranzit de gaze cu Ucraina nu ar trebui să afecteze consumatorii din Republica Moldova, este de părere analistul economic, Roman Chircă.…
-
03 Martie 2018 18:41